(video) Premieră: Gymkhana 2020 are în centrul atenţiei un Subaru WRX STI unic cu 874 CP

Subaru of America a anunţat acum câteva ore mult așteptata revenire la franciza video Gymkhana în parteneriat cu Hoonigan. Starul de raliuri şi rallycross a Subaru Motorsports USA, Travis Pastrana, a preluat volanul de la Ken Block. 

Acţiunile şi toate trucurile pe care le puteţi urmări mai jos au fost filmate în oraşul natal al lui Pastrana – Annapolis, Maryland – în centrul atenţiei fiind şi un WRX STI unic cu 874 CP/900 Nm, construit de Subaru exclusiv pentru acest film. În cadru mai apare şi noul BRZ.

Alături de o serie de derapaje şi anvelope distruse care sunt tipice francizei Gymkhana, stilul lui Pastrana exprimat în sport, văzut pe fundal, înseamnă că această ediţie prezintă salturi mai mari și mai multă viteză brută decât înainte.

“Realizarea primului meu videoclip Gymkhana a fost o experiență incredibilă! Sunt atât de încântat să am în sfârșit șansa de a o face, mai ales în orașul meu natal, ca să pot aduce la viață idei pe care le-am avut ani de zile. În plus, Subaru mi-a construit STI-ul perfect pentru asta. Este incredibil câtă putere și aderență are chestia asta”, a declarat Pastrama.

Cu o misiune de a executa cascadorii, spre deosebire de orice vehicul care a fost văzut anterior în seria Gymkhana, acest WRX STI din carbon a fost special construit de Subaru Motorsports USA și partenerul tehnic Vermont SportsCar bazându-se pe experiența brandului în raliuri, rallycross, hillclimb și salturi pe distanțe lungi.

Pornind de la un Subaru de producţie, masina a fost complet formatată, ranforsată cu o cuşcă de protecţie şi uşurată până la doar 1.190 de kg, fiind cu peste 363 de kg mai uşoară decât un WRX STI stoc.

Panourile sale din fibră de carbon cu aspect sălbatic au fost validate în tunelul eolian – o premieră pentru o maşină Gymkhana – pentru a asigura stabilitatea în aer și pentru a genera o forță maximă de apăsare, în special pentru secvența rutieră de mare viteză a videoclipului. O aripă spate activă în stil DRS i-a permis lui Pastrana să ajusteze atitudinea mașinii în aer pentru cascadoriile revoluționare.

Puterea mare vine de la un motor motorsport-spec SUBARU BOXER cu volum de 2.3 litri, care are un bloc al cilindrilor custom şi cu o chiulasă derivată din programul echipei de rallycross a mărcii. Suspensia cu o cursă lungă, construită cu o gamă largă de ajustări pentru a executa decolări și aterizări de mare viteză, precum și derapaje foarte precise, se bazează pe decenii de succes a Subaru în raliuri.

Gymkhana STI se prezintă şi în cel mai recent episod Hoonigan Build Biology, iar construcția sa va fi subiectul unei mini serii de două episoade care va încheia Sezonul 8 al emisiunii Subaru Launch Control, acestea fiind setate să debuteze în februarie 2021.

O versiune extended cut a Gymkhana 2020 (11) va fi la fel difuzată anul viitor.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-incarca-te-cu-energie-gymkhana-10-cinci-masini-cinci-locatii/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/