(video) Premieră mondială: Noul Mercedes-Maybach S-Class – poate fi mai luxos decât atât?
Mercedes-Benz a prezentat în această după amiază, la ora 15:00, ora Republicii Moldova şi României, noua generaţie Mercedes-Maybach S-Class. Acest nou model uimitor combină perfecțiunea și soluțiile de înaltă tehnologie ale sedanurilor de lux de top a mărcii cu exclusivitatea și tradiția de un secol a Maybach.
Principala diferenţă faţă de un nou S-Class obişnuit este într-o lungime mai mare, un nivel de personalizare mai mare, iar de confort profită cel mai mult pasagerii care se așează pe scaunele individuale din spate.
Caracteristici cheie:
- Are numele de cod Z 223 (V 223 este pentru S-Class Long, iar W 223 pentru S-Class).
- Este cu 18 centimetri mai lung în ampatament decât noul S-Class Long – 3.396 vs 3.216 mm. În lungime, lăţime şi înălţime are 5.469 x 1.921 x 1.510 mm
- Sistemul activ de iluminare ambientală de la bord îi este compus din 253 de LED-uri.
- La comandă, caroseria-i poate fi vopsită în două tonuri cu o linie care le divizează, lucru care durează până la o săptămână de muncă (opţiune indisponibilă pentru un S-Class).
- Se va mai putea deosebi de un S-Class obişnuit prin: barele de protecţie cu inserţii cromate, grila de radiator cromată cu multiple lame verticale, capota cu o linie cromată pe centru, portierele posterioare mai lungi şi late, logouri Maybach iluminate pe montanţii C, jante exclusive (19-21 inci) şi prin mici ferestre adiţionale lângă montanţii C, care nu sunt părţi integrate ale portierelor. Mânerele retractabile electric sunt standard (opţiune pe S-Class).
- O altă opţiune este comfort rear doors. Printr-o comandă de pe cheia-breloc, ori dacă şoferul apasă un buton, portierele posterioare se deschid singure! Aşezat în interior, pasagerul din spate poate face doar un gest cu mâna pentru a închide automat uşa!
- O opţiune sunt şi farurile DIGITAL LIGHT, care poate arăta pe carosabil diverse indicii pentru conducătorul auto sub formă de săgeți și simboluri. În fiecare far sunt instalate trei diode puternice și o matrice cu 1.3 milioane de micro-oglinzi.
- Cheia-breloc a maşinii poate fi finisată în rose gold!
- Interiorul unui Mercedes-Maybach S-Class se bazează pe un design complet nou faţă de cel disponibil într-un S-Class obişnuit. Zonele mari de ornamente de pe spătarele scaunelor frontale sunt o caracteristică nouă în Mercedes-Maybach. Lemnul de înaltă calitate înconjoară partea din spate a acestora, dând impresia de scaune generoase de lounge. În cazul în care este specificată opţiunea First-Class Rear, între cei doi pasageri din spate este poziționată o zonă decorativă la fel de izbitoare.
- Cu funcţia de compensare activă a zgomotului rutier, interiorul maşinii devine și mai silențios. În mod similar cu căștile cu tehnologie de suprimare a zgomotului, sistemul reduce în trei milisecunde sunetele nedorite de frecvență joasă folosind undele sonore în fază inversă. Difuzoarele de bas ale sistemului Burmester high-end 4D surround sunt folosite pentru reproducerea sunetului.
- Clienții de maşini coupe şi cabrio ai Mercedes-Benz au ajuns de mult timp să aprecieze extender-ul automat al centurii de siguranță. Pasagerii din spate din noul Mercedes-Maybach S-Class sunt acum primii care beneficiază de acest confort în partea din spate a unui sedan! Extender-ul de centură este integrat în spătarul reglabil al scaunelor Executive și, prin urmare, este întotdeauna în poziția potrivită pentru pasager.
- Iluminatul adaptiv din spate îşi sărbătorește premiera în noul Mercedes-Maybach. Aceasta urmează dorințelor ocupanților în mai multe privințe: luminozitatea, dimensiunea și poziția punctului luminos pot fi ajustate! Există, de asemenea, o gamă largă de ajustări între lumina precisă de lucru și lumina relaxantă a lounge-ului.
- La cerere, Mercedes-Maybach S-Class poate fi, de asemenea, echipat cu MBUX Interior Assist în spate.
- O altă opţiune este un frigider în cotiera centrală posterioară, care poate păstra băuturi în intervalul de temperaturi +1..+7 grade Celsius.
- Cu Chauffeur package, spătarul scaunului pasagerului din față poate fi înclinat înainte cu 23 de grade dincolo de poziția de 90 de grade. Reglarea sa longitudinală, dar și a înălțimii, creează mai mult spațiu pentru picioarele pasagerului din spate.
- Unghiul maxim al spătarului scaunelor Executive din spate este de 43.5 grade. Cea mai verticală poziție a spătarului este de 19 grade. Scaunele spate pot fi ventilate, încălzite, reglabile electrice şi mai pot avea masaj, inclusiv pentru – în premieră – secţiunile care oferă suport pentru picioare, mai exact pentru gambe (acest lucru stimulează circulația sângelui și contracarează oboseala)! Iar funcţia de încălzire a gâtului/umerilor a scaunelor posterioare este o altă caracteristică de confort.
- Airbag-urile frontale pentru pasagerii din spate sunt o dotare standard pe acest model, spre deosebire de un S-Class obişnuit, acolo unde este o opţiune.
- Un sistem de roţi directoare spate rămâne o opţiune pentru noul Mercedes-Maybach S-Class, însă cu el se poate reduce raza de întoarcere cu până la doi metri.
- Automobilul de lux poate fi dotat opţional cu suspensia activă E-ACTIVE BODY CONTROL, care este combinată cu cea standard pneumatică AIRMATIC.
- Se preconizează că, inițial, în Germania și din a doua jumătate a anului 2021, Mercedes-Maybach se va putea conduce în mod condiționat automat cu noul DRIVE PILOT (echipament opțional) în situațiile în care densitatea traficului este ridicată sau în ambuteiaje pe tronsoane de autostradă adecvate.
- Atunci când este complet echipat și dacă mai are instalat sistemul PRE-SAFE Impulse Side, dar şi centuri de siguraţă cu perne de aer, interiorul unui Mercedes-Maybach conţine în total 18 airbag-uri!
- Gama de motoare disponibile (nu se anunţă exact care sunt, însă se menţionează că sunt câteva, în timp ce presa din SUA afirmă că local vine standard cu V8-ul de 4.0 litri de pe modelul S 580 – 503 CP/700 Nm) o împarte cu cea a S-Class-ului obişnuit, fiind în mare parte electrificată printr-un demaror-generator care injectează în diverse situaţii alţi 22 CP/250 Nm. Un sistem de tracţiune integrală este standard, precum şi o cutie de viteze 9G-TRONIC, indiferent de motor.
- Suplimentar există şi într-o versiune cu motor V12 – S 680 – 6.0 litri, 612 CP şi 1.000 Nm. Aceasta poate rula cu 250 de km/h!
Un preţ de start nu a fost anunţat deocamdată nici în Germania.
De la momentul lansării pe piață în 2015, peste 60.000 de exemplare Mercedes-Maybach S-Class au fost livrate în întreaga lume. În ultimii ani, aproximativ 600 de unități pe lună au mers doar în China, iar în 2019 media a depășit chiar 700 de unități pe lună.
Automobilul descris în detalii:
[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2020/11/All-new-Mercedes-Maybach-S-Class-Z-223.pdf”]
Evenimentul de prezentare în reluare:
Cmentariile sunt închise