(video/update) Premieră absolută pentru Skoda Superb! Facelift-ul va introduce şi varianta Scout

(update 20.05.2019) Numărătoarea inversă a început! Trei zile au mai rămas până la premiera modelului actualizat Skoda Superb, care va fi prezentat împreună cu primul electromobil, dar şi pentru prima dată cu modelul Superb Scout! Ultimul va fi disponibil cel mai probabil doar în calitate de automobil în caroserie break.


(update 17.05.2019) Se confirmă informaţia că primul electromobil Skoda debutează în aceeaşi zi cu Superb facelift. Producătorul ceh a făcut anunţul fără alte detalii pe reţelele de socializare. Totuşi, a publicat o imagine teaser care mai confirmă faptul că modelul electric va fi o versiune a compactei Citigo.

Amintim că premiera ambelor automobile va avea loc în ziua de 23 mai 2019 în cadrul Campionatului Mondial de Hochei care se desfăşoară curent în Bratislava, Slovacia.

Iată cum va arăta modelul, deja surprins în Cehia. Potrivit idnes.cz, micuţul se numeşte Škoda Citigo-e iV.

FOTO: Petr Topič, MAFRA.cz,

 

FOTO: Petr Topič, MAFRA.cz,

(update 14.05.2019) Skoda Superb facelift – primul model de serie cu faruri full LED Matrix și cu indicatori luminoşi dinamici

Premiera modelului actualizat Skoda Superb este tot mai aproape – 23 mai. Producătorul dezvăluie treptat detalii despre ce revizuiri a avut de suferit vârful său de gamă.

Astăzi a decis să ne spună că va fi primul model de serie cu faruri fulll LED Matrix și cu indicatori luminoşi dinamici, componente care au menirea să livreze mai multă siguranţă şi confort.

Schița unui far full LED Matrix, prezentată mai jos, dezvăluie designul sistemului inovator de iluminare, care constă dintr-un modul LED pentru fasciculul de fază scurtă şi lungă, precum și trei segmente LED pentru fasciculul de fază lungă, alături de inscripţia ŠKODA Crystal Lighting în carcasă. O fâșie îngustă, la fel LED, poartă rolul de indicator de direcţie, lumină de zi, dar şi lumină de poziţie.

Mai sus de aceasta există alte opt fâşii LED care sunt poziţionate în interiorul blocului optic, în partea sa inferioară, şi acestea se aprind ca parte a noii funcţii de întâmpinare animată Coming/Leaving Home. La pornirea și oprirea mașinii, această caracteristică comută automat elementele farurilor și stopurilor într-o secvență specifică.

Filmuleţul de mai sus prezintă noile faruri full LED Matrix şi animaţia Coming/Leaving Home în acţiune. De asemenea, imaginile arată farurile anti ceață reproiectate cu tehnologia LED și stopurile revizuite la fel full LED. Aici, un debut pentru Superb sunt indicatorii dinamici de direcţie, ca pe noua Scala, care nu numai că oferă un aspect mai interesant, dar, de asemenea, sunt mai vizibile pentru alți utilizatori de drumuri și contribuie la creșterea siguranței în trafic.


(update 13.05.2019) Skoda ne arată ce a schimbat la posteriorul lui Superb facelift

Skoda a făcut publice două noi schiţe cu Superb facelift, o imagine dintre care ne arată posteriorul actualizat. Iată o comparaţie cu maşina care încă se mai vinde.

Dacă schimbările de la partea frontală le-am analizat anterior, acum vedem că posteriorul va primi nişte stopuri reproiectate, cu LED-uri şi design nou, care vor fi interconectate de o bandă cromată.

Bara de protecţie la fel a fost modificată pentru a include vizual nişte inserţii ce imită două terminaţii integrate de eşapament. Încă o schimbare este apariţia denumirii SKODA cu litere de tipar pe hayon, în locul logoului mărcii.

Nişte imagini cu Superb facelift au apărut şi în baza de date a instituţiei de certificare a autovehiculelor din China.


(update 07.05.2019) (foto/update) Skoda Superb facelift va fi prezentat peste două săptămâni! Primul teaser

Numărătoare inversă pentru Skoda. Peste două săptămâni şi două zile, marca cehă va prezenta lumii modelul actualizat Superb. Anunţul vine cu o imagine teaser ce reprezintă o schiţă a automobilului, prin care ne arată modificările-i făcute la partea frontală.

Bara de protecţie, împreună cu grila radiatorului, dar şi farurile LED, toate au fost reproiectate. Farurile anti ceaţă, şi ele cel mai probabil pe bază de LED-uri, vor fi interconectate cu un element stilistic cromat.

Pentru ca impactul să fie şi mai mare, apariţia-i va avea loc în Bratislava, capitala Slovaciei, în cadrul 2019 IIHF Ice Hockey World Championship. Evenimentul se va desfăşura între 10-26 mai curent, însă informaţiile pe care le deţinem ne spun că premiera maşinii va fi pe 23 mai.

Skoda este sponsor oficial general al competiţiei sportive.

https://www.youtube.com/watch?v=QPwe9TN8hUE

Amintim că familia actualizată va avea o motorizare care îl va face pe Superb primul plug-in hybrid al mărcii. Alte informaţii confirmă faptul că în acelaşi timp şi în aceeaşi locaţie va avea loc premiera primului electromobil al companiei – varianta electrică a lui Citigo – eCitigo.


(18.12.2018) Skoda Superb facelift este gata! Vezi acum ce se va schimba în designul exterior

În spaţiul virtual pe care îl vizităm zilnic au apărut primele imagini cu modelul actualizat Skoda Superb, fără nici un fel de camuflaj! Premiera maşinii este programată pentru anul viitor, exact în aceeaşi perioadă de timp cu VW Passat.

Familia Superb de generație curentă, a treia la număr, disponibilă în caroserie liftback și wagon, a debutat în anul 2015. Mașinile au fost primite pe bătrânul continent cu o deosebită căldură, cel mai bun rezultat în vânzări fiind atins în 2016, când au fost vândute 85.879 de unități – un record pentru model. 

Ulterior, cererea a început uşor să scadă, până când a ajuns la o cifră de aproximativ 63.550 de exemplare vândute în primele 10 luni ale lui 2018 în Europa, ceea ce este cu 9% mai puţin față de aceeași perioadă din 2017.

Anul viitor, modelul actualizat va intra pe piață în încercarea de a revigora această cifră, însă, judecând după materialele foto/video care au ajuns în posesia colegilor cehi de la Auto.cz, facelift-ul s-a dovedit a fi unul destul de modest, cel puțin în ceea ce privește exteriorul automobilului.

Aşadar, Skoda Superb va avea o grilă modernizată cu o margine cromată mai bine conturată și faruri LED în locul celor bi-xenon actuale. În plus, stopurile la fel vor avea o “umplutură” diferită, fiind o altă maşină a mărcii care introduce semnalizatoarele dinamice de direcţie.

Cmentariile sunt închise