Salonul Auto de la Frankfurt va fi evitat în acest an de către 22 de constructori şi branduri auto
Ediția 2019 a Salonului Auto de la Frankfurt va bifa numeroase absențe importante în rândul companiilor participante. Nu mai puțin de 22 de constructori au anunțat că nu vor participa la eveniment anul acesta, printre ei numărându-se Renault, Nissan, Mitsubishi, Peugeot sau Volvo.
Potrivit publicației germane Automobilwoche, 22 de nume grele din industrie au hotărât să spună „pas” Salonului Auto de la Frankfurt în 2019. Grupul Renault (cu mărcile Renault, Dacia, Alpine), Nissan, Mitsubishi, Toyota, Mazda, Subaru, Suzuki, Volvo Cars, Chevrolet, Cadillac sunt câțiva dintre cei mai mari producători care nu își vor dezvălui noutățile în Germania.
Grupul PSA (Peugeot, Citroen și DS), a ales, de asemenea, să urmărească de pe tușă evenimentul. Singura excepție din cadrul său este Opel. Listei de absenți i se alătură și constructori de mașini de lux, precum Rolls-Royce sau Aston Martin.
Fiecare companie invocă un motiv diferit pentru care ratează expoziția din septembrie. Subaru, spre exemplu, sugerează că raportul dintre costuri și beneficii nu ar fi unul avantajos pentru compania niponă.
Alianța Fiat Chrysler Automobiles (cu brandurile care le are în Europa: FIAT, Chrysler, Jeep, Alfa Romeo și Abarth) consideră că prezența la un singur salon auto este suficientă pentru anul acesta. Reamintim faptul că deja a participat la cel de la Geneva, în luna martie.
Cu toate acestea, brandurile participante pregătesc multe lansări promițătoare. Volkswagen va prezenta în premieră hatchback-ul electric ID.3, a cărui baterie va putea asigura o autonomie de până la 550 km. Porsche speră să rupă gura târgului cu noul Taycan, primul model electric din istoria mărcii.
Ford vrea să ne cucerească cu noul Puma, un SUV produs la uzina din Craiova. Crossoverul KIA XCeed va urca și el pe scenă pentru prima oară la Frankfurt. SEAT va dezvălui noul Leon, iar Skoda ne va face cunoștință cu noua generație Octavia. Mercedes-Benz va veni cu cel puţin noul GLB şi varianta electrică a lui V-Class.
Salonul Auto de la Frankfurt se va desfășura în perioada 12-22 septembrie 2019. Cel mai probabil vom fi prezenţi şi noi acolo.
Cmentariile sunt închise