(foto/update) Primele detalii oficiale despre Aston Martin Project 003
(20.02.2019) Aston Martin dezvăluie detalii oficiale despre un nou hipercar cu un motor poziţionat central între cele două punţi. Poartă numele de cod intern 003 şi este al treilea după Aston Martin Valkyrie şi Valkyrie AMR Pro (001 şi 002).
Proiectul 003 va fi construit în jurul unei structuri ușoare și alimentat de un sistem de propulsie hibrid cu un benzinar turbo la bază. Combinat cu un sistem de aerodinamică activă pentru un nivel impresionant de forţă de apăsare pentru o maşină omologată pentru a circula pe drumurile publice, sistemul de suspensie activă pe care îl va avea va oferi o precizie de nivel superior, de control și conexiune dintre şofer şi maşină.
Deși această lățime excepțională de performanță este de o importanță capitală, Project 003 este proiectat și pentru a oferi o doză de practicabilitate, inclusiv un spațiu pentru bagaje.
Complet omologate și disponibile pe toate piețele, cu volane pe stânga sau pe dreapta, producția va fi limitată la 500 de coupeuri la nivel global. Primele maşini vor ajunge pe piaţă la sfârşitul lui 2021.
Iată aceeaşi imagine teaser, însă modificată de noi cu puţin mai multă luminozitate. Avem astfel ocazia să vedem mai bine corpul frumos sculptat, cu aripi proeminente care acoperă roţile punţii din spate, o priză de aer largă care este instalată imediat după acoperiş şi prin care intră curenţi de aer pentru răcirea motorului poziţionat după cabină.
De asemenea, automobilul va mai avea un posibil spoiler integrat în caroserie, dar şi un difuzor de aer pur şi simplu imens.
Mai putem observa că terminaţiile eşapamentului sunt realizate în stilul celor văzute deja pe noul McLaren 600LT, soluţia fiind folosită pentru scurtarea conductelor eşapamentului, economisirea greutăţii şi răcirea mai eficientă prin curenţi de aer a gazelor fierbinţi emanate.
(23.10.2018) Denumirea celui de-al treilea hipercar? Aston Martin a înregistrat o nouă marcă comercială
O nouă maşină super sport pe care Aston Martin o pregăteşte ar putea purta denumirea Valhalla. Această marcă comercială a fost înregistrată recent la biroul european al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale şi are drept sursă de inspiraţie, din nou, mitologia germano-scandinavă.
Valhalla este paradisul în care erau duși războinicii vikingi după moartea eroică în luptă.
În baza primelor informaţii preliminare, Valhalla reprezintă denumirea unui coupe cu motor poziţionat în spate, dar în fața punții spate. Maşina este cunoscută în uzină sub numele de cod Project 003.
Într-un comunicat oficial, alături de imaginea de mai sus, Aston Martin a declarat că automobilul va fi o variantă mai simplă, dar şi stradală a modelului Valkyrie. Project 003 va dispune de un portbagaj şi va fi certificat pentru a fi disponibil practic în orice ţară de pe glob.
Drept bază îi vor servi soluţii folosite pe Valkyrie şi Valkyrie AMR Pro. Project 003 va avea un şasiu monococ din fibră de carbon, pe care va fi instalată o unitate de propulsie hibridă cu motor turbo V8 sau V12 la bază. Automobilul va mai avea un complex de elemente aerodinamice active, dar şi o suspensie adaptivă.
În total vor fi construite 500 de maşini. Livrările primelor exemplare nu vor începe mai devreme de anul 2021, în timp ce premiera va avea loc ceva mai devreme.
Cmentariile sunt închise