(video) Pentru micșorarea timpilor de intervenţie! Cele mai rapide maşini de salvare au apărut în Dubai
Serviciul de salvare din metropola Dubai şi-a completat parcul de maşini cu două automobile sport ce pot rula cu peste 300 de km/h şi un SUV de model Range Rover. Potrivit directorului executiv al Dubai Corporation for Ambulance Services (DCAS), Khalifa Bin Drai, noile automobile vor reduce timpii de intervenţie de la opt la patru minute.
În prezent există opt mașini de top în flota de ambulanțe din Dubai. Pe lângă două Ford Mustang, un Dodge Challenger SRT, un Lotus Evora, un Nissan 370Z, cele mai recente achiziții sunt un Nissan GT-R, un Chevrolet Corvette C7 Grand Sport și un Range Rover.
Automobilele sportive sunt utilizate doar în cazurile în care există necesitatea de a interveni la faţa locului unui incident cât mai repede posibil. Interesant este că deşi au sub capotă sute de cai putere, toate mai sunt echipate cu dispozitive pentru resuscitare cardio-pulmonară și rezervoare cu oxigen.
Paramedicii care îşi vor exercita atribuţiile cu aceste maşini vor ajunge mai repede decât echipa principală și vor oferi primul ajutor. În plus, echipele vor putea fi folosite în locaţii aglomerate, de exemplu, în timpul unor evenimente sportive majore.
DCAS încearcă astfel “să țină pasul” cu Departamentul de poliție al orașului oriental, care ştim că folosește inclusiv maşini sportive exotice și supercaruri pentru a patrula străzile. Printre acestea se numără Aston Martin One-77, Bugatti Veyron, Ferrari LaFerrari, Porsche 918 şi altele.
Vezi şi: (video) Poliţia din Dubai va merge mai repede să prindă infractori cu motociclete zburătoare
Vezi şi: (video) Poliţia din Abu Dhabi se laudă cu o maşină care a fost făcută în doar şapte exemplare
Cmentariile sunt închise