Automobile de câte milioane de dolari au importat moldovenii în primele 10 luni din 2019

Uşor se fac totalurile pentru anul 2019, însă datele acumulate de acelaşi Birou Naţional de Statistică se fac publice de regulă mai târziu.

Iată totuşi o informaţie interesantă de interes public, care urmare a cifrelor analizate pentru primele 10 luni de zile din 2019: în această perioadă în ţara noastră s-au importat automobile (autoturisme mai exact – maşini dedicate transportului de pasageri cu până la şapte locuri) cu o valoare totală de circa 142 de milioane de dolari!

FOTO: businessinsider.com

Doar persoanele fizice au importat în ianuarie-octombrie 2019 mărfuri și produse în valoare de 171.3 milioane dolari SUA, cu 15.7% mai mult în raport cu aceeași perioadă din anul 2018, anunţă BNS.

Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea importurilor de autoturisme (+18.9%), cărora le-au revenit 82.7% (circa 141.7 milioane de dolari) din importurile realizate de persoanele fizice. Suma în lei moldoveneşti după cursul actual de schimb ar fi de 2.448.689.360,00 (2 miliarde şi în jur de 449 de milioane).

Analiza BNS nu este detaliată şi nu se cunosc deocamdată detalii despre numărul total de vehicule importate, dar şi ţara de origine a acestora. Vom reveni însă după Revelion cu o statistică detaliată în acest sens.

Vezi şi:

Importul de maşini în Moldova: Câte au fost aduse în ţară în 2018 şi care e cota celor electrificate

TVA în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului maşinii! Cine a făcut propunerea şi când ar putea intra în vigoare

(video) Interviu: Despre Auto Inspect și fenomenul mașinilor rulate cu vicii ascunse importate în Moldova

Cmentariile sunt închise