(video) Porsche arată astăzi cu ocazia Super Bowl o reclamă incendiară, dar trebuie să vedeţi şi cum a fost realizată

Pentru prima dată din 1997, o reclamă marca Porsche va fi difuzată în timpul Super Bowl-ului american care se desfăşoară astăzi seară, 2 februarie 2020 (pentru ei va fi ora 13:30), pe Hard Rock Stadium din Miami Gardens, Florida.

Jocul din campionatul Ligii Naționale de Fotbal din epoca modernă, care va decide campionul ligii pentru sezonul 2019 și al sezonului centenar-jubiliar (100-lea) este printre cele mai vizionate evenimente TV ale anului şi producători auto precum Porsche nu au ezitat deloc să folosească această foarte bună platformă de promovare.

Germanii din Stuttgart, pentru a pune în evidență lansarea pe piață, inclusiv cea locală, a noului Taycan, au creat o reclamă TV cu o durată de 60 de secunde, care arată o urmărire interesantă între primul Porsche complet electric și aproape o duzină de mașini emblematice ale mărcii. Secvenţa a fost tăiată dintr-un clip complet care a fost publicat pe YouTube, acolo unde nu există vreo limită de timp de emisie 😉

Porsche anunță epoca mobilității electrice cu Taycan. În consecință, producătorul de mașini sport se adresează, de asemenea, publicului nou. Reclama pentru Super Bowl este destinată să joace un rol în această comunicare.

“Super Bowl este renumit ca fiind un eveniment TV care este văzut cu mult dincolo de America de Nord și reprezintă o platformă perfectă pentru a ajunge la noi fani. Reclama noastră este compusă din mai multe elemente care alcătuiesc Porsche: sportivitate, emoție, și, de asemenea, o doză de umor, ceva care este tipic pentru modul în care comunicăm în general”, a declarat Oliver Hoffmann, Director Marketing Communications la Porsche.

Principalul obiectiv al acestei reclame, intitulată “The Heist” (Jaful), este de a oferi telespectatorilor divertisment. Cu toate acestea, tipic pentru un brand auto, referinţele la motorsport au de asemenea un rol. Reclama a fost filmată în Germania încă în zilele din mijlocul lunii noiembrie din 2019, în locații precum Heidelberg, Heppenheim, Pădurea Neagră și Stuttgart-Zuffenhausen.

Multe dintre mașinile de curse, stradale și alte “comori” din imagini fac parte din colecția Muzeului Porsche şi chiar acesta este locul de unde acțiunea începe. Printre protagoniști se numără noul Porsche Taycan Turbo S, legendara mașină de curse 917K, modelele Carrera GT, 918 Spyder, 911 RSR, 718 Cayman GT4, legendarul 930 Turbo, cel mai nou 911 GT2 RS și emblematicul Porsche 911 Carrera 4S de ultimă generaţie, exemplar care încorporează aici câteva modificări pentru a putea fi realizate nişte manevre-cascadorii pe o serie de drumuri private.

Şi dacă nu aţi observat, vă spunem noi! Printre cadre apare şi noul Porsche 911 GT3 sub forma unui teaser (maşina albastră), model care urmează a fi prezentat în următoarele săptămâni, posibil chiar în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

În cele ce urmează ataşăm şi un mini documentar prin care Porsche, în colaborare cu cei de la MotorTrend, arată imagini din culisele producţiei reclamei:

https://www.youtube.com/watch?v=XIqbHadXLnk

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

FRANKFURT 2019: Primele impresii despre noul Porsche Taycan – Reportaj Video AutoBlog.MD

(video) Test Drive: Porsche 911 GT3 RS – visul împlinit!

https://autoblog.md/test-drive-noul-porsche-911-carrera-s-partea-1/

https://autoblog.md/video-test-drive-pe-circuit-cu-noul-porsche-911-carrera-s-partea-a-ii-a/

Cmentariile sunt închise