Renault Group își reface afacerea auto! Planurile care au mai fost anunțate, pe lângă parteneriatul cu Geely
Grupul Renault a dezvăluit strategia Renaulution la începutul anului 2021, împărțind-o imediat în trei faze. Partea finală, numită Revolution, care implică o schimbare a modelului de afaceri către vehiculele electrice și carsharing, trebuia să înceapă abia în 2025. Dar francezii au forțat evenimentele, declarând că Revoluția începe acum şi cu planuri revizuite, desigur.
Grupul Renault va fi format mai nou cinci divizii tematice principale, iar pe lângă va funcţiona întreprinderea comună anunţată şi formată împreună cu Geely, care va fi implicată în producția de motoare cu ardere internă și unităţi de propulsie hibride. O atenție deosebită în noua prezentare corporativă a fost acordată şi mărcii sport Alpine. Pentru aceasta se planifică accesul inclusiv în SUA şi China, motiv pentru care în gamă vor mai exista două crosssovere!
Conducerea Grupului Renault s-a văzut nevoită să remodeleze planurile din cauza situației geopolitice și a “balastului istoric” sub forma unei alianțe cu Nissan și Mitsubishi, care și-a depășit în mod sistematic utilitatea, dar până la acest moment încă nu poate fi reconfigurată. Aproape nimic despre alianţa RNM nu s-a spus în noua prezentare – aceasta este o bătaie de cap separată pentru francezi, iar deciziile cu privire la aceasta vor fi luate și făcute publice puțin mai târziu, după consultări cu partenerii japonezi.
În ceea ce privește Grupul Renault în particular, s-a decis împărțirea acestuia în cinci divizii cheie.
1. Power
Se va ocupa de producția modelelor cu motoare termice (inclusiv în configuraţie hibridă) a mărcilor Renault şi Dacia, fie ele autoturisme sau vehicule comerciale. Toate unităţile de propulsie vor fi livrate de întreprinderea mixtă anunţată de comun cu Geely, care în prezentare a fost numită Project Horse (cel mai probabil Aurobay va coagula cu aceasta).
Sub administrarea Project Horse se vor găsi 17 fabrici (opt ale Renault), cinci centre științifice de cercetare (inclusiv în România) şi 19.000 de angajaţi din ambele tabere (de pe trei continente). Capacitatea iniţială: peste 5.000.000 de motoare şi cutii de viteze anual.
Sarcina Project Horse: dezvoltarea și producția de motoare cu ardere internă (inclusiv cele care funcționează pe combustibil sintetic), unităţi de propulsie hibride de diferite tipuri și cutii de viteze. Produsele sale vor fi livrate inclusiv partenerilor de alianţă ai Renault, Nissan și Mitsubishi. Horse va căuta clienţi terţi, cărora le va propune produse pentru 80% din asortimentul de automobile.
În Europa, Renault va scăpa treptat de motoarele cu ardere internă, dar în America Latină, India, Coreea de Sud și Africa, francezii, dimpotrivă, prevăd o creștere a cererii de mașini cu motoare cu ardere internă. Și chiar și până în 2040, astfel de mașini (inclusiv hibride) vor reprezenta 40-50% din piața auto mondială. Prin urmare, pentru a păstra și dezvolta această direcție, a fost încheiat pe termen lung parteneriatul cu Geely.
Apropo, acesta este al doilea proiect comun între Renault și Geely: la începutul anului, au convenit să producă mașini folosind platformele fostei divizii coreene Renault-Samsung.
2. Ampere
Este o divizie responsabilă pentru vehiculele electrice produse în masă, planificată să se transforme într-o companie separată, una care va fi listată la bursă anul viitor pentru a atrage investiții suplimentare (aproximativ 10 miliarde de euro). Vânzările de vehicule electrice sub marca Renault până în 2031 ar trebui să ajungă la peste un milion de unități pe an.
Se va concentra pe întreg ciclul de dezvoltare a vehiculelor electrice. Competența Ampere va include nu numai hardware (motoare electrice, baterii, șasiu și așa mai departe), ci și software, atât propriu, cât şi realizat cu parteneri precum Qualcomm sau Google.
Sediul Ampere va fi situat în Franța, iar personalul va include 10.000 de oameni, inclusiv 3.500 de ingineri. Deşi va fi listată la bursă, Ampere nu va fi un nou brand auto: compania va produce vehicule electrice sub marca Renault, iar sub aripă va lua actualul Megane E-Tech, viitoarele Renault 4, Renault 5 și Renault Scenic, plus două proiecte fără nume deja în derulare și vehicule comerciale.
3. Alpine
Devine o marcă premium de vehicule electrice care se deosebește de nou-formata divizie Ampere. Anterior, Alpine a anunțat trei produse noi viitoare: un hot-hatch bazat pe noul Renault 5 (așteptat în 2024), un crossover compact GT X-Over (2025) și o nouă generație de mașini sport A110 (2026). Acum încă două crossovere au apărut în planuri – unul de clasă D planificat pentru 2027 și unul de clasă E pentru 2028.
Erau necesare crossovere mai mari pentru a scoate în sfârșit Alpine în afara Europei și a face din acesta un brand global. Noile piețe cheie sunt numite America de Nord și China, dar nu există încă planuri de extindere specifice. Pregătirile vor dura câțiva ani.
S-a menţionat că platforma pentru aceste două modele va fi dezvoltată în parteneriat cu un mare producător de vehicule electrice. Nu vom fi surprinși dacă se dovedește a fi același holding Geely, care are în palmares platforma modulară SEA, deși, de exemplu, despre cooperarea cu Lotus, controlat de Geely, nu se spune nimic în noua prezentare. Anterior, anume Lotus era de așteptat să ofere platformă pentru următoarea generație A110.
4. Mobilize
Este un brand de vehicule electrice axat pe forme alternative de proprietate, cum ar fi abonamente, carsharing, taxiuri și leasing. În octombrie, Mobilize a introdus versiunile de producție ale mașinilor electrice de oraș Duo și Bento, alături de conceptul Solo, anterior fiind prezentat sedanul Limo.
5. The Future Is Neutral
Este o subdiviziune care se va ocupa de ecosistemul Grupului Renault: lanțuri de aprovizionare, reciclarea materialelor și eliminarea bateriilor învechite.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise