(foto/video) Noul Porsche Macan EV este gata, cel puțin la interior. Când va debuta
Modelul Porsche Macan a fost prezentat în toamna lui 2013 și de atunci a trecut prin două actualizări majore, ultima fiind realizată acum doi ani. S-a întins cu acest termen pentru că nu s-a mai luat în calcul necesitatea de a investi bani grei într-o nouă generație, dat fiind faptul că totul se îndreaptă spre electrificare completă, astfel încât a intervenit necesitatea de a prelungi durata de viață a mașinii cu motoare pe benzină până când aceasta va fi înlocuită definitiv cu un electromobil complet nou.
Acest automobil electric trebuia deja să fie prezentat și să intre pe piață în 2023, însă planurile s-au dat peste cap din cauza software-ului încă brut, neoptimizat, astfel că termenele au fost împinse până în 2024. Acum lucrurile se mișcă mult mai bine, iar drept dovadă este publicarea unei fotografii oficiale a interiorului, acolo unde cea mai mare parte a acestui soft va fi operată.
Observăm că noul Macan EV nu se va deosebi radical de alte modele din gama actuală. Va folosi aceeași arhitectură de cockpit digital Porsche Driver Experience, care a apărut recent pe noile Cayenne facelift și Panamera, dar a debutat inițial pe Taycan.
Panoul de instrumente digital este un afișaj curbat de 12.6 inchi. De asemenea, șoferul va avea acces la un head-up display cu unghi larg de vizualizare și suport pentru realitate augmentată. Această tehnologie va permite afișarea unei varietăți de sfaturi/indicații interactive – de exemplu, săgeți care indică direcția unui viraj sau semnale de avertizare roșii care arată o distanță periculoasă față de mașina premergătoare.
În centrul planșei de bord se găsește un monitor tactil de 10.9 inchi al sistemului multimedia PCM. Acesta este compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto wireless, oferă acces la hărți Google sau Apple încorporate și dispune evident de o funcție de actualizare în timp, over-the-air.
Un al treilea monitor de aceeași dimensiune poate fi comandat pentru pasagerul din dreapta șoferului. Acesta oferă acces la unele funcții ale mașinii și permite redarea de conținut video în timp ce mașina este în mișcare. Este chiar posibil de a descărca o serie de jocuri din magazinul Porsche App Centre, toate datorită unui software shell bazat pe Android.
Între timp, până la premieră, au mai ieșit la iveală câteva date tehnice. Noul Macan EV este construit pe baza noii platforme PPE (Premium Platform Electric), care are un sistem electric de 800 de volți ce permite încărcare rapidă cu aproximativ 300 de kW. Două motoare electrice vor răspunde de propulsie, deși în perspectivă se poate oferi doar unul pentru a face mașina mai accesibilă.
Modelul de top lansat din start va avea să ofere un setup AWD cu până la 612 CP și 1.000 Nm de cuplu, o baterie de la CATL cu o capacitate de 100 kWh, o suspensie pneumatică (cu gardă la sol reglabilă într-un interval de 70 mm) și roți directoare posterioare care pot întoarce până la cinci grade. Distribuția statică a greutății pe osii este de 48:52 în favoarea punții din spate. Modelul va putea realiza 0-100 km/h într-un timp respectabil de 3.6 secunde.
Modelul de producție va fi prezentat în prima jumătate a lui 2024. Nu se exclude să se întâmple chiar la Salonul Auto de la Geneva. Iar primele livrări vor demara din septembrie.
Noul Macan EV va fi produs la aceeași fabrică din Leipzig unde se face modelul actual pe benzină. Acesta din urmă va rămâne pe linie până în 2026, deoarece Porsche nu vrea să-și asume riscuri și să lase crossoverul electric fără o ”rezervă”.
GALERIE FOTO:
Primele impresii despre noul Macan EV:
Cmentariile sunt închise