(foto) Polonezii de la auto-Dynamics au sporit prezenţa sedanului de top din gama BMW

Generația actuală BMW M760Li xDrive este poate “ultima dintre mohicani”. În curând, brandul bavarez va abandona motoarele V12 în favoarea hibrizilor și a mașinilor electrice, chiar dacă urma modelului X7 M60i, care în teorie l-ar fi putut adopta de asemenea, a fost descoperită încă de la început de 2018.

Automobilul de lux şi sportiv cu motor V12 de 6.6 litri (585 CP şi 850 Nm), pe care l-am testat şi noi peste hotarele Republicii Moldova, a ajuns în atenţia atelierului polonez de tuning auto-Dynamics. Cei de acolo au decis să-l îmbunătăţească pe toate fronturile care-l scot în evidenţă.

Automobilul cu tracţiune integrală şi cu pachet exterior aerodinamic M Sport a primit elemente suplimentare pentru caroserie, o suspensie resetată şi noi jante. În teorie poate primi şi forţe noi.

Corpul maşinii, vopsit într-o culoare mată Frozen Black, a fost tratat cu un film de protecţie de la compania Magnus Pro, care are proprietăți de auto restaurare.

Kitul exterior aerodinamic actualizat, fiind compus dintr-un nou splitter frontal, praguri laterale, un difuzor cu terminaţii de eşapament integrate, un mic spoiler pe capacul portbagajului şi un al doilea peste lunetă, a fost conceput şi proiectat în biroul Ronin Design de la Moscova.

Pe partea de jante, sedanul a primit unele care fac o referire la stilul celor găsite pe maşini ca BMW 3.0 CSL Hommage R sau M4 GTS. Acestea sunt confecţionate de Vossen, sunt din aluminiu forjat şi poartă denumirea EVO-5R. În plus, au mai fost finisate în nuanţa Patina Gold şi acoperite cu un spray ceramic de la Gyeon.

Stau noile jante de 22 inci în anvelope Michelin Pilot Sport 4S care măsoară R22 255/30 pe faţă și 295/25 R22 pe spate.

Sub diametrul crescut al roților, tunerii au adaptat setările suspensiei pneumatice și au înlocuit tijele de legătură cu direcţia, cele din uzină, cu elemente Nivo de la partenerul BBM.

Programul de modificare a unității de propulsie nu este detaliat, dar nici anunţat la moment, ceea ce este ciudat. Totuşi, auto-Dynamics are deja soluții gata făcute pentru a crește puterea motorului N74B66 până la 670 CP şi 900 Nm de cuplu datorită modulului electronic de la firma elvețiană Dähler și filtrului sportiv de la BMC.

Costul programului de tuning nu se anunţă. Sedanul original sare de la zero la 100 km/h în 3.8 secunde, iar cu pachetul opţional M Driver poate accelera până la 305 km/h.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

https://autoblog.md/video-polonezii-de-la-auto-dynamics-i-au-facut-unui-client-un-gle-coupe-cu-806-cp-ce-viteza-maxima-atinge/

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise