Los Angeles 2018: Primul contact cu Dodge Challenger/Charger SRT Hellcat facelift – Reportaj Video Exclusiv AutoBlog.MD
Când am vizitat la sfârşitul anului trecut Salonul Auto de la Los Angeles ne-am gândit să trecem şi pe la standul Dodge, după ce am auzit că ale sale cele mai bine vândute modele au suferit de curând un facelift.
La stand am găsit atât maşina care îşi doreşte să-i pună beţe în roate Ford-ului Mustang, cât şi sedanul care se declară cel mai puternic din lume.
Dacă tot vorbim despre versiunile SRT Hellcat, aflaţi că muscle car-ul Challenger dispune acum de un V8 de 6.2 litri, dar care produce deja 727 CP (să ne fie iertată greşeala din reportaj). Pe lângă asta, lista de dotări opţionale a fost extinsă, în timp ce designul nu s-a schimbat aproape deloc, nouă fiind doar capota şi barele de protecţie. În plus, a apărut o versiune mai puternică decât Hellcat – Hellcat Redeye – care produce 808 CP şi 958 Nm de cuplu!
Referitor la Dodge Charger SRT Hellcat, acesta continuă să rămână cel mai puternic sedan de serie din lume şi de aceea nu a suferit modificări sub capotă, acolo aflându-se un V8 de 6.2 litri care produce 717 CP (707 CP după modul de calcul american). Cutia de viteze este una automată cu opt trepte TorqueFlite şi cu padele în spatele volanului. Totuşi, printre noutăţi se numără câteva dotări preluate de la faimosul Dodge Challenger SRT Demon!
TOATE PREMIERELE ŞI REPORTAJELE DE LA SALONUL AUTO DE LA LOS ANGELES
Vezi toate detaliile despre maşinile găsite pe standul producătorului şi altele menţionate:
2. (foto) Premieră în SUA: Cel mai puternic sedan de serie din lume a suferit un facelift
Cmentariile sunt închise