(video) 500 din 500! Bugatti are gata ultimul Chiron
Din 2016, Bugatti Chiron a rămas o icoană incomparabilă a hyper sports car performance. Limitat la doar 500 de unități, ultimul Chiron a fost acum asamblat manual de către artizanii din Molsheim. Exemplarul a fost botezat L’Ultime.
Acest ultim adio al lui Chiron marchează încheierea unei ere extraordinare de performanță, care l-a făcut să devină primul autoturism stradal cu 1500 CP și primul de serie care a depășit 300 mph.
Și, așa cum a intrat în lume cu o eleganță și o putere spectaculoasă, tot așa se încheie și producția sa, în pragul unei noi ere Bugatti.
Ultimul Chiron este în versiune Super Sport și reinterpretează în mod minunat primul Chiron prezentat în 2106 la Geneva
Exemplarul de atunci împărțea culorile Atlantic Blue și French Racing Blue, intersectate de o linie C amplă, frezată din aliaj de aluminiu lustruit manual.
Pentru al 500-lea Chiron, echipa Bugatti Sur Mesure a reimaginat designul original cu un joc hipnotizant de culori care se estompează și un omagiu adus tuturor locurilor în care mașina și-a răspândit magia.
Exterior unic
Cele două culori care împodobesc acest Super Sport special, un French Racing Blue și un Atlantic Blue care se estompează în mod distinctiv. Se îmbină perfect una cu cealaltă, fuzionând pentru a crea o imagine surprinzătoare. Această imagine e accentuată de jantele colorate care reflectă nuanțele din față și din spate.
Un macaron albastru pe măsură, proiectat și dezvoltat exclusiv pentru această mașină, se află cu mândrie în interiorul grilei. Iar pe caroserie sunt scrise de mână locuri și evenimente care au contribuit la construirea legendei lui Chiron.
Iar numărul 500 scris de mână – care împodobește exteriorul, capacele jantelor și aripa din spate – este gravat și pe capacul motorului W16. În același timp, marchează o altă piatră de hotar în călătoria Bugatti de peste 115 ani – alte 500 de opere de artă incomparabile, inspirate de viziunea originală a lui Ettore Bugatti, în lume pentru a fi savurate de generațiile viitoare.
Steagul francez, care reprezintă locul de naștere al mărcii și al automobilului, este aplicat în mod corespunzător pe aripile oglinzilor. Grila modelului este finisată în culoarea Atlantic Blue, devenită iconică pentru marcă. O plasă specială în formă de potcoavă a fost realizată cu dungi centrate.
Și interior unic
Utilizarea numărului 500 trece fără probleme de la exterior la interior, împodobind un habitaclu care se potrivește cu natura personalizată a exteriorului mașinii.
Aici, o simfonie din fibră de carbon se desfășoară atât pentru șofer, cât și pentru pasager, conectând pielea luxoasă Deep Blue și finisajele high-tech Blue Carbon Matt cu indicii ale nuanței iconice French Racing Blue.
Pielea complexă, țesută manual, care este tăiată, cusută și aplicată manual pe fiecare panou de ușă, oferă acestui Chiron final chintesența excelenței și atemporalității, simbolizând măiestria fără egal încă de la prezentarea sa în 2016.
Producția lui Bugatti Chiron:
Amintim că modelul Chiron a existat în versiunile următoare: standard, Chiron Sport, Chiron Pur Sport și Chiron Super Sport, la care se adaugă mai multe ediții speciale și unicat. Versiunea Super Sport produce 1600 CP (cu 100 mai mulți).
Urmează acum producția modelelor Bolide și W16 Mistral, derivate din Chiron. În context se mai reafirmă odată că un nou model Bugatti își va marca premiera în iunie.
Despre primele 100 produse s-a anunțat în mai 2018. Livrarea mașinii #200 s-a anunțat în iulie 2019. Al 300-lea a fost gata în martie 2021, iar al 400-lea în octombrie 2022.
Primele 200 de mașini au fost vândute înainte ca prima să fie livrată. Prețul de bază a fost de 2.400.000 de euro. Cumpărătorii trebuiau să lase un depozit de 200.000 de euro înainte de achiziție.
Primele trei Chiron-uri au fost livrate proprietarilor din Europa și Orientul Mijlociu în martie 2017. În ianuarie 2022, fiecare Chiron fusese vândut.
Cmentariile sunt închise