(video) Construită pentru a sta goală. De ce parcarea de lângă vama Leova-Bumbăta nu e folosită

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

O parcare care ar fi fost mai utilă în municipiul Chișinău… De câteva luni de zile bate vântul într-o parcare construită lângă proaspătul punct de trecere a frontierei Leova-Bumbăta. Zona cu o suprafață de 13.000 de metri pătrați este dedicată pentru parcarea a aproximativ 100 de autocamioane.

Zona PTF Leova-Bumbăta

Poligonul bine asfaltat și bine marcat a fost realizat repede, în paralel cu PTF-ul menționat, pentru a descărca din traficul intens care se forma la vămile din apropiere. S-a făcut într-o perioadă de criză, când se înregistrau cozi mari de TIR-uri care exportau mărfuri spre UE, inclusiv din Ucraina.

Totuși, până la această oră, autocamioanele grele nu pot traversa această frontieră cu pod de pontoane, deși ar putea. Respectiv, nu are cine să-și parcheze camionul în acea parcare, fie pentru un repaus, fie în așteptarea traversării.

Potrivit ministrului Infrastructurii, nu permite traversarea podului de către autocamioane partea română. Totuși, parcarea va fi utilizată în perspectivă, după ce va fi construit noul pod peste Prut, lângă cel de pontoane.

Vezi și: (video) Am verificat cum este să treci spre România prin punctul Leova-Bumbăta. Ce trebuie să știi

Cmentariile sunt închise