(video) PARIS 2018: Premieră mondială – Noul Skoda Karoq Scout

Skoda începe să diversifice modelul Karoq prin mai multe versiuni, soluţie folosită anterior şi pentru fratele său mai mare Kodiaq. La puţin peste un an de la momentul lansării, crossoverul făcut de cehi a primit o versiune Scout, adaptată pentru off-road.

Principala deosebire de un Karoq standard este că maşina în versiune Scout vine standard cu un sistem de tracţiune integrală! Prima apariţie public a modelului are loc la Salonul Auto de la Paris.

Noul Karoq Scout se adaugă familiei de modele compusă din Octavia Scout facelift şi Kodiaq Scout. Toate aceste automobile pot face ieşiri în afara asfaltului pentru că sunt pregătite pentru a-l înfrunta nu numai cu o aderenţă mai bună, ci şi cu un kit exterior mai practic, dar care nu strică deloc designul exterior.

În cazul noului Karoq Scout s-a optat pentru un bodykit compus din mai multe elemente de protecţie, pe alocuri fiind argintii sau cromate, care, alături de nişte jante din aliaj „Braga” de 18 inci îi oferă modelului un aspect robust.

Geamuri fumurii, apărătoare de noroi şi corpuri ale oglinzilor retrovizoare finisate într-o culoare contrastantă, completează lista celor enunţate anterior. Opţional se oferă nişte jante „Crater” care măsoară 19 inci.

Habitaclul conţine nişte scaune cu o tapiţerie textilă într-o culoare practică, cu accente şi cusături contrastante de culoare maro, dar şi logouri Scout brodate. Un volan multifuncțional tapiţat cu piele, pedale cu inserţii din oţel inoxidabil şi un LED package care include un sistem de iluminare ambientală vin standard pe modelul Karoq Scout.

Lista dotărilor mai este completată de un panou de bord digital configurabil (opţional) şi un sistem multimedia cu suport al unui modul LTE şi a unui Wi-Fi hotspot, care va mai afişa şi informaţiile comunicate de unii senzori (viteza roților, unghiul de direcție, accelerația longitudinală și laterală, poziția pedalei de accelerație, turația motorului, etc). Iar printre regimurile de rulare a apărut unul nou şi tipic pentru acest model – Off-road.

Opţional se pune la dispoziţie un portbagaj acţionat electric, inclusiv printr-un senzor poziţionat sub bara de protecţie pentru deschidere cu o simplă mişcare a piciorului. Pentru portbagaj se oferă o podea variabilă care poate fi configurată în funcţie de nevoi, iar prin habitaclu o serie de spaţii suplimentare pentru depozitarea obiectelor şi mărunţişurilor, precum şi un suport pentru dispozitive multimedia.

Apropo, volumul poate varia între 479 şi 1.810 litri, în dependenţă de tipul banchetei din spate.

Skoda Karoq Scout va putea fi comandat cu unul dintre cele trei motoare Euro 6d-TEMP puse la dispoziţie: un benzinar TSI de 1.5 litri (150 CP) care vine standard cu un filtru de particule şi este cuplat la un DSG cu şapte trepte, un TDI de 2.0 litri (150 CP/340 Nm) cuplat la o cutie manuală cu şase trepte standard sau la un DSG ca opţiune, dar şi un turbo diesel de 2.0 litri (190 de CP) cuplat la un DSG. Ultimele două sunt dotate cu convertor catalitic SCR, sistem de injecţie cu uree AdBlue, dar şi cu câte un filtru de particule.

Un generator de sunet, care oferă ocupanților o notă impresionantă și mai unică a sunetului produs de motor, este nou disponibilă pentru modelul cu motor turbo diesel cu 190 de CP. Funcția de generare a sunetului este disponibilă exclusiv cu sistemul Driving Mode Select și, prin urmare, face parte din echipamentul standard al lui Karoq Scout.

Amintim că indiferent de motorizarea aleasă, un sistem de tracţiune integrală va fi disponibil în nivel de echipare de bază. De asemenea, pachetul Rough Road aduce o placă de protecţie a dedesubtului, în regiunea motorului.

Vezi neapărat: (video) Test Drive: Skoda Karoq 1.5 TSI DSG

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise