(foto/video) AutoStory: Mihai Moisei – moldoveanul care livrează automobile vedetelor americane

De-a lungul timpului am publicat pe AutoBlog.MD o sumedenie de istorii ale mașinilor mai speciale din Moldova și a oamenilor de aici de acasă, care nu își pot închipui lumea lor fără automobile. Însă de curând am zis să încercăm să ne îndreptăm atenția şi spre moldovenii aflați în afara țării, oameni pasionați de mașini care ar putea fi un exemplu pentru alții.

Următorul protagonist al unui nou reportaj AutoStory este Mihai Moisei (Mihu), un tânăr originar din Străşeni, tată a doi copii frumoşi, care a ales să plece peste ocean cu familia sa după ce a făcut o facultate la UTM.

Acum îşi duce traiul în Sacramento, California, având şi o ocupaţie destul de interesantă – transportă maşini exotice, inclusiv pentru celebrități!

Iată ce ne-a putut povesti Mihai despre ocupația sa în cadrul unui blitz interviu:

  • Salut Mihai, de cât timp te afli în Statele Unite ale Americii?

Sunt în SUA de aproape 6 ani!

  • Cum ai ajuns să transporți automobile atât de exclusive?

Abia după vreo doi ani de când m-am stabilit în SUA am urcat la volanul unui truck. Însă inițial am lucrat pe unul simplu, duceam marfă. Apoi, într-o bună zi, un prieten mi-a sugerat să activez în compania unde o făcea şi el, una legată de transportul automobilelor.

Am lucrat aproximativ opt luni pe trailer deschis. Apoi mi s-a oferit de lucru pe acest trailer. Adevărul e că unii au nevoie de ani buni de experiență pentru a putea conduce un asemenea camion (enclosed trailer).

https://www.youtube.com/watch?v=8EAgFJzAjRI&pp=sAQA
https://www.youtube.com/watch?v=3nr2m4ycONY&pp=sAQA
  • De la bun început nu aveai emoții să urci la volanul lor?

Ba da! De la bun început am avut foarte mari emoții. Primele câteva luni îmi dădeau mașini nu chiar scumpe. După ce am prins curaj am trecut și la din astea super exotice.

  • Care au fost cele mai exclusive modele pe care le-ai transportat şi te-au impresionat?

Unele din cele mai exclusive au fost: Lamborghini Aventador SVJ, un Rolls-Royce Phantom Drophead Coupé “Waterspeed Collection”, un McLaren Senna de 1.000.000 de dolari!

Se întâmplă să ducem şi prototipuri, dar nu avem voie să le pozăm și să publicăm undeva imaginile!

Ori mașini de curse, de exemplu un Lamborghini Aventador SVJ care a fost modificat la maxim pentru participarea în curse. Când am întrebat care ar fi prețul unei astfel de maşini mi s-a spus că depăşeşte 1.5 milioane, evident nu de lei 🙂

  • Obișnuiești să te întâlnești cu proprietarii maşinilor? Ai avut vreo istorie care ți s-a întipărit în memorie?

De cele mai multe ori le ridic chiar eu de la proprietari (milionari şi miliardari). Mi s-a părut că sunt oameni mai simpli, comunică cu tine, te ascultă, glumesc. Nu se uită de sus față de un client când îi iau Toyota Prius-ul și zici că i-am luat mașina de milioane.

Unul dintre clienții mei a fost chiar DJ Khaled! Nu am avut șansa să mă văd cu el în persoană, dar i-am transportat Rolls Royce-ul Cullinan.

De multe ori se întâmplă să transportăm mașinile vedetelor, celebrităţilor, doar că iniţial nu ne putem da seama, nu știm, deoarece comunicăm cu angajații lor.

După cum poate aţi observat mai sus, Mihai are şi un canal de YouTube pe care îl foloseşte ca vlog. Publică pe el periodic filmări din activitatea sa şi dacă vă place ceea ce face îl puteţi urmări şi încuraja!

Dacă cunoașteți și voi oameni pasionați de automobile din Republica Moldova sau România, care au o istorie frumoasă pe care ar vrea să o afle și cei care ne vizitează, nu ezitați să ne contactați la adresa de email contact@autoblog.md sau pe pagina noastră de Facebook.

Vezi şi: (foto) AutoStory: Oxana Burlac – moldoveanca care la 26 de ani conduce un truck imens în America! “Sunt mândră de ceea ce fac!”

Cmentariile sunt închise