Nou record de vânzări! În premieră în istoria sa, BMW M GmbH a livrat în 2019 mai multe maşini decât Mercedes-AMG

BMW M GmbH a încheiat anul financiar 2019 cu un nou record absolut al vânzărilor. În total, 135.829 de automobile de performanţă/înaltă performanţă au fost livrate către clienţi. Comparativ cu anul anterior, numărul de automobile BMW nou înmatriculate a crescut cu 32.2 procente.

Prin acest rezultat, BMW M GmbH, subsidiara BMW Group care are statutul de constructor independent de automobile, îşi asumă poziţia de lider ca cea mai de succes companiei din segmentul său.

Pentru comparaţie, Mercedes-AMG a livrat în 2019 maşini către 132.136 de oameni, creşterea fiind de 11.8%. Divizia Audi Sport nu a venit cu o asemenea statistică în acest an. Cu toate acestea, nici BMW M şi nici Mercedes-AMG nu ne comunică în detalii ce modele şi în câte exemplare concret s-au vândut.

Anul-record al companiei BMW M a fost caracterizat de o ofensivă de modele fără precedent. Niciodată în istoria companiei nu au fost prezentate şi lansate atât de multe modele BMW noi într-un singur an.

Odată cu BMW X3 M, BMW X4 M şi versiunile Competition respective, automobilele de înaltă performanţă au devenit disponibile în premieră şi în segmentele Sports Activity Vehicle (SAV) şi Sports Activity Coupe (SAC) ale clasei medii.

Mai mult, prin introducerea BMW M8 Coupe, BMW M8 Cabriolet şi ale versiunilor Competition corespunzătoare a fost lansată o nouă generaţie de maşini sport de lux concepute pentru segmentul de înaltă performanţă.

Tot în 2019, SUA a fost cea mai importantă piaţă pentru modelele BMW M şi BMW M Performance. Aici, numărul de automobile livrate a crescut la 44.442 de unităţi. A doua cea mai importantă piaţă pentru vânzări a fost din nou Germania, cu 26.110 maşini livrate, podiumul fiind completat de Marea Britanie, cu 17.688 de unităţi.

Cota pe care automobilele BMW M o reprezintă în volumul total al vânzărilor BMW a crescut constant în ultimii ani. Acum, pe piaţa auto din America de Nord, fiecare al şaptelea automobil nou ce poartă logoul alb-albastru al mărcii este un model BMW M.

Lider la acest capitol este Elveţia, unde automobilele BMW M şi BMW M Performance reprezintă deja peste 22% din vânzările totale ale BMW.

Pe parcursul anului 2020, BMW M8 Gran Coupe şi modelul Competition corespunzător vor fi lansate în showroom-uri. Mai mult, noile ediţii BMW X5 M şi BMW X6 M, inclusiv fiecare model în variantă Competition, precum şi BMW M2 CS sunt programate să fie lansate în lunile următoare.

În plus, pentru fanii automobilelor de înaltă performanţă, anul 2020 va fi marcat de viitoarea premieră mondială a noilor BMW M3 Sedan şi BMW M4 Coupe.

Cererea ridicată pentru automobile de performanţă de la BMW M GmbH a contribuit decisiv la recordul anului trecut. În această categorie de maşini, oferta cuprinde acum practic toate segmentele, de la BMW Seria 1, modele BMW X şi BMW Z4 Roadster până la clasa de lux. BMW M135i xDrive şi BMW X2 M35i, precum şi BMW Z4 M40i, BMW M340i xDrive Sedan şi BMW M340i xDrive Touring impresionează toate prin caracteristicile de performanţă specifice M.

Mai mult, există variante de automobile de performanţă de la BMW M GmbH pentru gamele BMW Seria 2 şi BMW Seria 5, precum şi pentru BMW X3, BMW X4, BMW X5, BMW X6 şi BMW X7. În segmentul de lux, pe lângă maşina sport BMW M850i xDrive Coupe, BMW M850i xDrive Cabriolet, BMW M850i xDrive Gran Coupe şi BMW M760Li xDrive accentuează şi combinaţia distinctivă de dinamică, agilitate şi precizie.

(video) Test Drive: BMW M760Li – cea mai tare Seria 7 pe care am condus-o vreodată!

Pe lângă motoarele cu patru, şase, opt şi 12 cilindri, portofoliul de propulsoare al modelelor de performanţă cuprinde şi motoare diesel, cu şase cilindri dispuşi în linie, cu tehnologie M TwinPower Turbo Technology care oferă un nivel excepţional de putere şi cuplu.

De asemenea, vânzările de pachete M Sport, acum disponibile pentru toate gamele de modele BMW, au înregistrat un nou record în anul financiar 2019. Componentele specifice modelului în ceea ce priveşte aerodinamica, suspensia, exteriorul şi interiorul impun accente atractive pentru plăcerea condusului foarte sportiv în toate clasele. În premieră, aproape un milion de automobile cu un pachet M Sport au fost livrate în cursul anului. Aceasta înseamnă o creştere de peste 25 procente faţă de anul precedent.

Vânzările de echipamente speciale exclusive de la BMW Individual au crescut şi ele cu peste 50%. La nivel mondial, peste 330.000 de clienţi au comandat opţiunile de înaltă calitate pentru personalizarea exteriorului şi a interiorului.

“Suntem foarte mândri pentru că am putut câştiga poziţia de lider de piaţă în segmentul automobilelor de performanţă/înaltă performanţă pentru prima dată în cei aproape 50 de ani de istorie a companiei. Acest succes este rezultatul unei strategii de creştere continuă şi arată cât de mult BMW M, caracterul unic al produselor noastre şi experienţa unică de condus au inspirat clienţii orientaţi spre performanţă din întreaga lume”, a declarat Markus Flasch, directorul executiv al BMW M GmbH.

Vezi şi:

https://autoblog.md/vanzarile-audi-bmw-si-mercedes-benz-in-2019-care-au-fost-cele-mai-populare-modele-in-randul-clientilor/

Cmentariile sunt închise