(foto) Noul Mercedes X-Class poate fi transformat uşor într-o casă pe roţi, cu bucătărie şi baie. Iată cum
Mercedes-Benz ştie să facă maşini pentru persoanele care iubesc călătoriile şi pune la dispoziţie produse din seria Marco Polo făcute pe baza modelului V-Class. Mai nou însă a decis să extindă această gamă, oferind posibilitatea clienţilor să-şi facă propria casă pe roţi din noul pick-up X-Class!
Premiera publică a pick-up-ului numit Mercedes-Benz X-Class Camper Van Conversion va avea loc în cadrul expoziţiei Caravan, Motor, Touristik din Stuttgart, Germania. Aceasta se va desfăşura în perioada 13-21 ianuarie 2018.
Vezi şi: (video) Un pick-up Ford a fost transformat într-o casă pe roți care costă 1.5 milioane de dolari
De această dată Mercedes-Benz nu a ales să inventeze ceva propriu în acest sens, ci a optat pentru o colaborare cu firma germană Tischer, specializată pe transformarea pick-up-urilor în maşini “universale”.
În prezent experţii de la Tischer oferă accesorii similare pentru mai multe modele de maşini precum Volkswagen Amarok, Land Rover Defender, Nissan Navara, Toyota Hilux, Isuzu D-Max, Ford Ranger, Dodge Ram şi mai nou pentru Mercedes-Benz X-Class. Să nu uităm că acesta din urmă este făcut pe baza lui Nissan Navara şi Renault Alaskan.
Vezi şi: (video) Intră, locuieşte şi călătoreşte. VW a prezentat casa pe roţi California XXL Concept
Clienţii interesaţi pot comanda o cabină detaşabilă care se instalează deasupra benei şi acoperişului. Aceasta are o înălţime de doi metri şi o lăţime de 1.5 metri. La interior se poate găsi o bucătărie compactă cu aragaz, trei scaune confortabile care pot fi transformate într-un pat pentru dormit, dar şi o chiuvetă, un vas pentru veceu şi chiar un duş.
Mai mult, în cadrul aceleiași expoziţii va fi prezentat un modul conceptual făcut de compania VanEssa. Mobilcamping-ul include o construcţie cu o greutate de 250 de kilograme care se instalează în benă şi include toate cele necesare pentru o bucătărie. Apa nu va crea impedimente asta pentru că spaţiul va fi protejat de inserţii din lemn de tec.
Vezi şi: Poze spion: Noua casă pe roţi Hymermobil Starline va avea la bază şasiul noului Sprinter
Cmentariile sunt închise