Daimler a anunţat despre lansarea a 32 de modele noi până la sfârşitul anului 2022
Următorii trei ani pentru concernul german Daimler vor fi foarte bogați la capitolul lansări de produse noi. Planul a fost confirmat de constructor pentru colegii de la Autocar şi acesta presupune prezentarea câtorva modele cheie până la Revelion. Este vorba despre noul Mercedes-Benz E-Class facelift, noul S-Class şi cel mai probabil noul C-Class!
Puţin mai târziu în acest an îşi va sărbători premiera şi electromobilul de top – noul EQS!
Dacă mai devreme lista de produse noi planificate arăta destul de încețoșată, acum germanii au vorbit singuri despre premierele care vor avea loc înainte de sfârșitul anului 2022.
Lista include în total 32 de mașini noi, dintre care multe vor fi hibride și electrice. De exemplu, linia de electromobile EQ, care constă în prezent doar din SUV-ul EQC, va fi completată în curând cu modelele compacte EQA (pe bază noului GLA) și EQB, modele mai mari EQE și EQG, precum și cu EQS-ul anterior menționat. Împreună, acestea fac parte dintr-un program de dezvoltare în valoare de 10 miliarde de euro, destinat să propulseze Mercedes-Benz în fața în clasamentele automobilelor electrice până la jumătatea deceniului.
Brandul smart nu va rămâne în urmă de această dată: modelele fortwo şi forfour electrice îşi vor schimba generația, iar gama de modele va fi completată mai nou de un mic crossover pe baterii, care va fi asamblat în China.
În acest an urmează să mai vedem premiera a până la 20 de modele plug-in hybrid precum: CLA 250e, GLA 250e, E 250e, noul S560e, etc.
Gama de modele AMG nu va fi lăsată fără atenție: premiera modelului plug-in hybrid AMG GT 73, a cărui unitate de propulsie va produce peste 800 CP, dar şi a coupeului cu specificaţii de circuit AMG GT Black Series sunt chiar după colț. Curând pe piață va lasant și hipercarul Mercedes-AMG One, livrările căruia ar fi trebuit să înceapă încă anul trecut, dar procesul a fost amânat din cauza finisării dezvoltării care s-a întins mai mult decât se aştepta.
În ceea ce privește versiunile AMG ale modelelor Mercedes-Benz, se așteaptă că vor suferi modificări majore. De exemplu, sub capota viitoarelor modele Mercedes-AMG C 63, care vor apărea în 2021, în locul motorului V8 biturbo va apărea o unitate hibridă care va avea la bază un motor de 2.0 litri şi cu doar patru cilindri. Cu toate acestea, agregatul V8 nu va părăsi în curând maşinile Mercedes deoarece recent au fost instalate abia pe noile GLE 63 și GLS 63.
De asemenea, aproximativ un an mai târziu (2021), va fi lansat noul Mercedes-Benz SL, care, după o pauză de 20 de ani, va fi din nou disponibil cu un acoperiș moale în locul unui tare rabatabil. Spre deosebire de generaţia curentă, noul model va avea un format interior de scaune de tip 2+2.
Vor exista şi câteva pierderi în schimb: datorită vânzărilor slabe, cel puţin modelele Coupe şi Cabriolet ale clasei S vor fi eliminate din gamă. Producția le va fi întreruptă în 2022, când ciclul lor de viață se va încheia oficial.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Vezi şi:
Trei lucruri care se vor schimba odată cu noua generaţie de maşini Mercedes-AMG
https://autoblog.md/amg-va-renunta-la-motoarele-v12-pentru-modelele-mercedes-cand-se-va-intampla-si-cu-ce-le-va-inlocui/
(video) Test Drive: Mercedes-Maybach S560 4MATIC facelift – limuzina de peste 210.000 euro
Cmentariile sunt închise