(foto) Noua Skoda Octavia Active – cum arată în cea mai simplă echipare şi ce dotări include
Noua generaţie Skoda Octavia a fost prezentată încă în luna noiembrie a anului trecut şi chiar noi, cei de la AutoBlog.MD, i-am transmis prezentarea în direct, comentată în limba română, din centrul auto Skoda din Chişinău. Între timp a apărut şi într-o versiune RS, dar şi una Scout, iar în curând ar trebui să ajungă în sfârşit şi în ţara noastră, asta pentru că în state din Europa se cumpără deja activ.
În Republica Cehă, patria Skoda, noua generație Octavia a fost scoasă la vânzare încă de la sfârșitul anului trecut. Însă dacă de atunci au fost disponibile maşini în echipările Ambition (medie) şi Style (la moment cea mai bogată), acum a fost introdusă echiparea de bază, cea mai simplistă, cunoscută sub denumirea Active.
Principala caracteristică a maşinii în echipare de bază este setul de roţi cu jante din oţel, de 16 inci, acoperite cu capace decorative. Acesta este un semn că jante din aliaj şi de dimensiuni mai mari costă extra. Încă un indiciu clar al echipării de bază este panoul de bord ce reprezintă o combinaţie de ceasuri clasice analogice, despărţite de un ecran monocrom. Anume începând cu nivel de echipare Ambition se oferă un monitor digital color în spatele volanului.
Apropo, că tot am pomenit de volan, o Skoda Octavia Active are unul la fel cu două spiţe, însă cu două inserţii din plastic lucios şi chiar fără niciun buton pe el. La fel, în habitaclu se montează o oglindă retrovizoare simplă, lipseşte o cotieră elementară între scaunele frontale, slotul care se montează într-un suport de pahare şi serveşte drept suport pentru telefon, etc.
Şi dacă tot am menţionat de scaune, aflaţi că, deşi acestea sunt îmbrăcate într-un material textil simplu, sunt destul de profilate şi ar trebui să asigure un confort acceptabil. În plus, dacă scaunul pasagerului din faţă poate fi reglate doar pe lungime, dar şi gradul de înclinare a spetezei (evident prin comenzi manuale), atunci scaunul şoferului se poate regla şi pe înălţime.
Pe partea de climatizare există un simplu sistem de aer condiţionat manual, în loc de unul cu control al climei pe două zone, deşi şi acesta se poate manipula electronic doar prin intermediul unui monitor tactil central, care are o diagonală destul de generoasă. Amintim că ecranul de top măsoară aici 10 inci.
Printre altele, în echipare de bază există deja: şapte airbag-uri (inclusiv una pentru genunchii şoferului), sistem multimedia Swing operabil pe un monitor de 8.25 inci, Bluetooth, radio digital, SmartLink, portiere cu geamuri acţionate electric şi control electric al oglinzilor retrovizoare încălzite, buton de pornire a motorului, închidere centralizată, frână de mână electromecanică, faruri LED, cruise control cu limitator de viteză, dar şi câteva sisteme de asistenţă printre care cel de avertizare în cazul unei coliziuni frontale, cel de urmărire a marcajelor rutiere sau cel de monitorizare a stării de oboseală a şoferului.
În Republica Cehă, cea mai simplă Octavia cu un motor turbo cu trei cilindri 1.0 TSI EVO (110 CP/200 Nm, 0-100 în 10.8 s, viteză maximă limitată la 208 km/h), cuplat la o cutie de viteze mecanică (şase trepte), costă de la 493.900 de coroane (18.432 euro). Octavia Combi Active costă cu 40.000 de coroane mai mult (circa 1.500 euro).
Cmentariile sunt închise