(foto) Premieră: Hyundai IONIQ Hybrid şi PHEV facelift
În timp ce mulți alți producători își anunță primele modele ecologice, Hyundai Motor lansează deja versiunea revizuită a lui IONIQ Hybrid și Plug-in Hybrid, alături de un IONIQ Electric îmbunătățit care urmează să fie detaliat în curând.
Maşinile actualizate oferă acum servicii avansate de telematică Bluelink, sistemele active de siguranță și asistență pentru conducere în complexul SmartSense, sistem de frânare regenerativă ajustabil prin padelele din spatele volanului, dar şi un sistem multimedia de ultimă oră.
În plus, designul lui IONIQ a fost actualizat atât la exterior, cât și în interior.
Cu peste 60.000 de autoturisme vândute de la momentul lansării sale în 2016, modelul IONIQ este deja unul dintre pilonii principali ai viitoarei linii progresive de mobilitate a Hyundai. Împreună cu noul NEXO alimentat cu hidrogen și noul KONA Electric, compania oferă, cu cea mai largă gamă de motoare electrificate, o selecție de neegalat pentru șoferii conștienți de protecţia mediului înconjurător.
Noul IONIQ facelift este următorul pas logic făcut pentru a actualiza în continuare această linie de maşini și pentru a face mobilitatea viitoare disponibilă pentru încă și mai mulți șoferi.
“Cu noile noastre modele actualizate IONIQ nu oferim doar soluții inovatoare de mobilitate pentru tot mai mulți șoferi, dar și noi nivele de conectivitate. Hyundai Motor a dezvăluit mai întâi IONIQ în urmă cu trei ani în 2016, reprezentând un pas esențial în calea companiei de a-și îndeplini viitoarea viziune de mobilitate. Acesta este nucleul pilonului Progress al planului nostru corporativ pentru următorii câțiva ani”, a declarat vicepreședintele pentru marketing și produse a Hyundai Motor Europe, Andreas-Christoph Hofmann.
Fiind primul vehicul din lume care este oferit cu trei motorizări electrificate distinct, noul IONIQ facelift continuă misiunea de a oferi consumatorilor opțiunea de a alege un vehicul ecologic care să le răspundă nevoilor. Pentru o experiență confortabilă și sigură de conducere, toate modelele IONIQ sunt echipate acum standard cu un pachet complet de tehnologii Hyundai SmartSense.
Complexul competitiv pe piaţă oferă sisteme de avertizare și evitare a coliziunii frontale (FCA / FCW) sau un sistem de menţinere în banda de rulare (LKA) printre alte caracteristici, astfel încât șoferii pot conduce în condiții de siguranță chiar și în trafic intens în timpul orelor de vârf. Mai mult decât atât, sistemul de avertizare în cazul pierderii atenţiei de la drum (DAW) pune în gardă persoana care se află în spatele volanului şi o face să se concentreze mai mult.
Încorporând noi elemente de design pentru a-și îmbunătăți imaginea sofisticată, interiorul a fost actualizat și ambalat cu noi caracteristici ce ţin confort. Sistemul opțional multimedia cu navigaţie este oferit cu un nou ecran care măsoară 10.25 inci, primul din clasa sa, care va afişa o gamă largă de informații utile, cu software de recunoaștere vocală ca parte a Bluelink.
Sistemul infotainment de ultimă generație, care include interfeţele Android Auto și Apple CarPlay, precum și serviciile Hyundai LIVE, vin acum standard. Sub ecran, panoul de comandă pentru încălzire și climatizare a fost reproiectat, având acum un finisaj lucios.
Apropo, modelul standard va avea un ecran de 8 inci în loc de 10.25. Panoul de bord de asemenea a fost actualizat şi este disponibil acum unul opţional complet digital.
La exterior, noul IONIQ facelift este acum echipat cu o grilă făcută în stilul ultimelor modele din gamă, iar barele de protecţie au un design nou, creând un aspect mai rafinat și mai dinamic. Farurile şi stopurile LED pe care le vedeţi în imagini sunt nişte dotări opţionale şi au fost complet reproiectate pentru a face ca IONIQ să se evidențieze pe timp de noapte, îmbunătățind nu doar estetica, ci și siguranța. Există și alte trei culori noi pentru caroserie – Fluidic Metal, Electric Shadow şi Liquid Sand – pentru un total de opt.
Ca urmare a succesului remarcabil pe segmentul său de piață din 2016, conducătorii de IONIQ au fost destul de creativi în cererile lor estetice, iar Hyundai a ascultat şi le-a implementat acum pe modelul facelift.
În efortul de a proteja mai bine mediul înconjurător, noul IONIQ facelift este echipat cu primul “mod de rulare într-o zonă verde” (GDM) din lume, care comută automat tipul de propulsie în unele zone în care sunt impuse astfel de limite, folosind energia electrică în loc de motorul cu ardere internă. Toate informaţiile sunt luate din sistemul de navigaţie, care va avea grijă să-l notifice pe şofer despre apropierea de astfel de zone.
De asemenea, un lucru care a fost preluat de la SUV-ul KONA electric este capacitatea de conducere cu o singură pedală, sistemul Smart Regenerative Braking, modul de utilizare a funcțiilor la bord chiar și în timp ce autovehiculul este oprit și modul Eco + pentru extinderea energiei rămase în situații de urgență imprevizibile.
La capitol tehnic aceste automobile au rămas aceleaşi, însă motoarele cu ardere internă sunt actualizate şi dotate cu filtre de particule necesare pentru a se conforma ultimelor norme de emisii. Modelul Hyundai IONIQ Hybrid este dotat cu un motor GDi pe benzină, cu patru cilindri şi un volum de 1.6 litri (105 CP), un electromotor (44 CP), o cutie robotizată cu șase trepte şi dublu ambreiaj și o baterie din litiu polimer cu o capacitate de 1,56 kWh. Sistemul produce în total 141 CP/265 Nm.
IONIQ Plug-in Hybrid este dotat cu acelaşi benzinar, dar motorul electric produce 61 CP şi capacitatea bateriei este deja de 8.9 kWh. Puterea sistemului de propulsie se ridică la 160 de CP. Modelul se poate deplasa doar pe bază de energie electrică până la 50 de kilometri.
În ceea ce privește modelul electric IONIQ, după facelift, este probabil să primească o baterie nouă. Încă actualul model este dotat cu un singur motor electric ce livrează 120 CP/295 Nm și o baterie cu o capacitate de 28 kWh. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 165 de km/h. Autonomia totală, în condiţii corespunzătoare, poate urca până la 280 de km.
Maşinile vor ajunge la dealerii europeni spre sfârşitul verii. Premiera publică ar putea avea loc la Salonul Auto de la Geneva.
Vezi şi: Triplă premieră Hyundai în Moldova! Cât costă noul Santa Fe, IONIQ Electric şi H-1 facelift
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise