Tesla a decis să construiască încă o fabrică, dedicată pentru Cybertruck, pe o suprafaţă uriaşă de pământ
Compania americană Tesla a decis unde să producă modelul său promițător – pickup-ul Cybertruck – despre care ştie deja o lume întreagă.
O nouă fabrică Gigafactory va fi construită în Austin, Texas (la 15 minute de mers de la oraş), a declarat CEO-ul Tesla, Elon Musk, într-o teleconferinţă în care s-a prezentat şi raportul trimestrial.
Tesla a ales locaţia pentru amenajarea unei noi platforme de producţie de maşini electrice timp de câteva luni. În plus față de Cybertruck, se intenționează ca pe alte linii paralele locale, ulterior, să se producă şi unităţi Model 3/Model Y/Semi pentru nevoile regiunilor de est ale Statelor Unite.
Noua uzină va ocupa un teritoriu imens de pământ – circa 810 hectare – cu vedere la râul Colorado. Musk a adăugat, potrivit CNBC, că fabrica va fi un “paradis ecologic” și că va fi deschisă publicului.
Paralel, s-a anunţat despre intensificarea producției de electromobile la fabrica principală de mașini din Fremont, California, de la 400.000 la 500.000 de vehicule pe an.
În acelaşi timp, Tesla a raportat al patrulea trimestru consecutiv profitabil pentru prima dată în istoria sa de 17 ani. Producătorul auto a realizat un profit de 104 milioane de dolari în al doilea trimestru al anului 2020. Acțiunile companiei s-au triplat în 2020, valoarea de piață a Tesla ridicându-se la 295 de miliarde de dolari!
În total în al doilea trimestru din 2020 au fost produse 82.272 de unităţi Tesla Model S, X, Y şi 3, în timp ce livrate au fost 90.891 de maşini. Vezi cum au stat lucrurile la aceste capitole în ultimul an, pentru comparaţie, în tabelul din documentul ataşat.
Tesla are la moment trei fabrici active în Statele Unite: platforma din Fremont, California se ocupă de asamblarea de maşini, în timp ce Gigafactory 1 din Clark (statul Nevada) și Gigafactory 2 din Buffalo (statul New York) sunt specializate pe producţia de baterii litiu-ion și panouri solare pentru proiectul Solar Roof.
Amintim că prototipul lui Tesla Cybertruck a fost prezentat în noiembrie 2019, iar dacă este să credem unor cifre statistice, până în prezent modelul a fost precomandat cu un depozit rambursabil de 100 de dolari de peste 500.000 de oameni!
[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2020/07/Tesla-Q220-Update.pdf”]
Cmentariile sunt închise