(video) Surse: Bentley va fi parte a companiei Audi

În interiorul Volkswagen AG continuă o reorganizare pe scară largă. Recent a devenit cunoscut faptul că grupul german intenționează să facă din Bentley o companie-fiică a mărcii Audi. Această soluție este dictată de dorința de a face economii la scară. Mai exact spus, viitoarele generaţii de maşini Bentley se doresc a fi unificate pe deplin cu platformele şi motoarele Audi!

Publicația germană Automobilwoche, citând surse proprii din interiorul companiei germane, scrie că planul ar fi fost conceput de însuşi Herbert Diess, actualul CEO al Volkswagen AG. În prezent activitățile Bentley sunt supravegheate de CEO-ul Porsche Oliver Blume.

Diess crede că sub aripa Audi, brandul britanic de lux poate obține un nou impuls în dezvoltare, un proaspăt restart. Dacă informaţiile sunt adevărate, atunci compania auto din Ingolstadt va începe să controleze activele financiare și tehnice ale Bentley deja din 2021.

CEO-ul Volkswagen AG încearcă să simplifice ierarhia în cadrul grupului auto german. Iar acest lucru nu se aplică doar unor mutări de poziţii, ci şi unor posibile despărțiri. Tot în această toamnă a apărut un zvon că se pregăteşte vânzarea mărcilor Bugatti, Lamborghini și Ducati, pentru ca grupul să se concentreze mai mult pe electrificare şi digitalizare.

În viitor, modelele Bentley și Audi vor avea mai multe lucruri în comun. Există deja şi informaţii neoficiale despre pregătirea de sedanuri electrice identice din clasa executivă. În gama Audi, acest model va completa sau chiar înlocui actualul A8.

https://autoblog.md/pazea-mercedes-maybach-audi-planifica-renasterea-brandului-horch/

În ceea ce privește modelele Bentley Continental GT și Flying Spur, care sunt acum disponibile pe platforma MSB, cea folosită şi de Porsche Panamera, în generația următoare cel mai probabil vor trece la noua arhitectură premium Premium Platform Electric (PPE), care a fost dezvoltată de Audi în comun cu Porsche şi folosită în prezent, deocamdată, doar de Taycan.

Bentley în prezent se supune direct sediului central al Volkswagen, ceea ce înseamnă că statutul său juridic este egal cu cel al altor mărci din cadrul grupului german. Amintim că Bentley a fost cumpărat de Volkswagen AG în anul 1998.

În contextul celor spuse, vă invităm pe final să urmăriţi şi o întrecere care a fost organizată de curând între modelele de top ale celor două companii:

Cmentariile sunt închise