(foto) Încă mai „trăieşte”. Istoria unui Mercedes W124 care a parcurs peste 3.4 milioane de km

Distribuie:
  • 499
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Chiar dacă producătorii auto insistă că noile lor modele pot duce fără probleme peste 400.000 de kilometri cu întreţinerea corespunzătoare, situaţia din teren ne prezintă o cu totul altă realitate: turbine picate în veselie, martori de bord mai luminoşi decât instalaţia unui brad de crăciun, iar exemplele pot continua la nesfârşit.

Într-adevăr, vechile automobile nu îţi oferă confortul sau siguranţa celor de astăzi, însă dacă principala ta grijă o reprezintă fiabilitatea – indiferent că ne referim la cea mecanică sau la cea electrică, atunci tot vehiculele fabricate înainte de sfârşitul anilor ’90 sunt răspunsul pe care îl cauţi. Şi avem încă un exemplu-argument al teoriei „nu se mai fac maşini că altădată”.

Vezi şi: (foto) Vaniuşa de la Donduşeni îşi vinde maşina. A parcurs cu ea aproape un milion de kilometri

Magnus Sæle este un bărbat din Øygarden (Norvegia) şi acesta conduce un Mercedes cu peste 3.4 milioane km la bord. Automobilul în cauză este un W124 cu motor diesel, fabricat în anul 1991. Fostul taximetrist mai ascunde în garaj şi un W210 de care a parcurs peste 900.000 de kilometri.

Primul milion de kilometri a fost atins, conform proprietarului modelului german, încă din 1997 şi fără niciun fel de investiţii, exceptând uleiul şi bineînţeles carburantul.

Vezi şi: (video) Dacia arată povestea bărbatului din România care a parcurs peste un milion de kilometri cu un Logan

Situaţia nu s-a schimbat prea mult nici în ultimii 18 ani. Atât motorul diesel, cât şi cutia automată de viteze continuând să funcţioneze fără să dea semne de oboseală.

Da, caroseria a început să ruginească între timp, interiorul şi-a pierdut văzând cu ochii din strălucire, însă Magnus Sæle din Øygarden nu are de gând să renunţe prea curând la vechiul său prieten motorizat.

Vezi şi: Un neamţ a parcurs un milion de km cu un E 200 D W124. Câţi bani a mai investit timp de 25 de ani

A renunţat la un Mercedes-ul Vito mai repede decât a ajuns la concluzia de a-l cumpără – fără totuşi a preciza şi motivele din spatele acestei decizii, însă revine la sentimente mai bune faţă de producătorul german de automobile atunci când îşi readuce aminte de W210-le pe care îl mai are în garaj. Un 300 Diesel W210 cu peste 900.000 de kilometri parcurşi în total, mai exact.

Fostul taximetrist din Norvegia, în prezent în vârstă de 84 de ani, spune că nu are de gând să renunţe la E-ul W124, ci preferă să se bucure de el până la sfârşitul vieţii. Şi, chiar dacă ar putea suna amuzant la prima vedere, ceva ne spune că şi modelul german îşi doreşte acelaşi lucru.

Sursă: 4tuning.ro


Distribuie:
  • 499
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...