(foto) Operaţiunea “Umbriş” la final. Câţi şoferi şi-au scos pelicula de pe geamuri şi câţi s-au împotrivit

Prima operaţiune “Umbriș” din acest an s-a încheiat acum câteva ore şi Inspectoratul Naţional de Patrulare a prezentat un raport.

Aflăm întâi că aceasta a avut loc pe întreg teritoriul ţării şi a avut drept scop disciplinarea și atenționarea conducătorilor auto despre riscul la care sunt supuși atunci când circulă cu parbrizul și portierele din față umbrite sau pe acestea sunt aplicate obiecte care diminuează câmpul vizual al șoferului.

Aşadar, în cele 12 zile în care s-a desfăşurat acţiunea, un număr total de 226 de șoferi au fost documentați pentru exploatarea autovehiculelor cu geamurile umbrite!

Dintre aceştia:

  • 218 de conducători au înlăturat imediat pelicula de pe suprafețele de geam la fața locului;
  • 8 au primit interzicere de exploatare a mașinii prin ridicarea plăcilor de înmatriculare, până la lichidarea tuturor neajunsurilor.

Vezi şi: E bine să ştii! Dispozitivul şi temeiul legal pe care îl foloseşte INP pentru determinarea geamurilor umbrite

Amintim că pentru conducerea unui automobil cu geamurile umbrite, legislația Republicii Moldova prevede o amendă de până la 1.200 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

În cazul în care proprietarul autovehiculului refuză să scoată peliculele pe loc, se ia măsura de interzicere a exploatării mașinii prin ridicarea plăcilor de înmatriculare.

Vezi neapărat: În atenţia conducătorilor auto! 30 de modificări importante în Codul Contravenţional care vă pot viza

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/