Probleme la staţiile de ITP din ţară. Şoferii nu îşi pot face revizia tehnică

Probleme pentru unii şoferi din Republica Moldova de la începutul anului. Zeci de conducători auto nu îşi pot trece procesul de inspecţie tehnică periodică.

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, clienţi ai acestor staţii aşteaptă în rând de dimineaţă şi cel mai probabil vor reveni în următoarele zile.

FOTO: kmgauto.ro

Contactat în context, şeful unei staţii ITP din capitală ne-a comunicat că deocamdată nu au fost recepţionate rapoartele și ecusoanele de tip nou de la ANTA.

“Ministerul Finanțelor nu le-a dat posibilitatea celor de la ANTA să vadă plățile făcute de agenții economici. Şi chiar dacă ar rezolva, pot să dea numai 30 de rapoarte pentru fiecare stație. Au în stoc numai 500 de rapoarte pentru toată țara.

Sunt careva probleme cu furnizorul de rapoarte. Aşa ne-au explicat la rândul lor cei de la agenție. Sâmbăta trecută au primit câteva stații câte 30 de bucăți și s-au epuizat”.

Situaţia ar trebui să revină la normal în câteva ore sau zile. Până atunci, recomandarea noastră este ca să utilizați alte autovehicule cu acte în regulă sau transportul public pentru deplasări, pentru evitarea unei eventuale amenzi acordate de INP.

În acelaşi timp, contactați din timp reprezentanții staţiei la care vă doriţi efectuarea ITP pentru a fi la curent cu ultimele informaţii.

Vezi şi: (foto) Atenție, șoferi! Noile ecusoane de revizie tehnică se rup la prima spălătorie

Cmentariile sunt închise