(foto/video) Chicago 2017: Premieră mondială – Noua generaţie Hyundai Elantra GT

Distribuie:
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Salonul Auto de la Chicago şi-a deschis uşile pentru jurnalişti. Acolo marca Hyundai a prezentat noua generaţie a hatchback-ului Elantra GT.

Această maşină, chiar dacă poartă aceeaşi denumire, nu are nimic în comun cu sedanul care se vinde şi la noi în ţară, pentru că este o versiune americană a modelului i30, care a fost arătat în Europa în toamna anului trecut.

Vezi şi: (video) Start producţie pentru noul Hyundai i30. Află când vine modelul în Moldova

Modelul va fi oferit în două versiuni de echipare şi putere. Cea de bază va avea un propulsor natural aspirat de 2.0 litri, care va produce 164 cai putere, pe lângă o bară de torsiune spate. Această unitate poate fi cuplată la o transmisie manuală sau automată cu şase trepte.

Varianta numită Sport ascunde sub capotă un nou propulsor turbo de 1.6 litri T-GDI, care poate lucra împreună cu o transmisie manuală cu şase trepte sau una automată cu şapte trepte şi două ambreiaje. Unitatea produce 203 cai putere. Există şi o suspensie independentă pe puntea din spate.

De asemenea, pe lângă motorul nou adăugat, dar şi suspensie, varianta sport a maşinii se va deosebi printr-un design exterior mai agresiv, un decor diferit al habitaclului, frâne mai performante şi jante de 18 inci în locul unor de 17 inci.

Printre alte dotări pe care le are modelul se numără: sistem Blue Link care permite printr-o aplicaţie mobilă pornirea motorului şi setarea sistemului de climatizare de la distanţă, sistem de monitorizare a marcajelor rutiere, de monitorizare a zonelor moarte şi unul de preîntâmpinare a coliziunilor frontale, un sistem audio Inifinity şi un nou sistem multimedia cu ecran de opt inci, etc.

Vânzările modelului vor începe în SUA în această vară.


Distribuie:
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate